Publicat

 

PLASTILINA PERSONALITĂȚII (II)

Cât de mult ne putem schimba personalitatea

Conferință susținută de Dr. Marius M. Stanciu, Facultatea de Psihologie, Universitatea Bucureşti
17 martie 2019, 11:00, @CINETic

Marius M. Stanciu este doctor în psihologie, psiholog clinician, psihoterapeut cu drept de liberă practică și cadru didactic asociat al Universităţii din Bucureşti. A absolvit în calitate de şef de promoţie atât Facultatea de Psihologie și Științele Educației (licențiat cu 10), cât și Facultatea de Ştiinţe Politice în cadrul aceleiași universități, având de asemenea trei titluri de master în domenii diverse precum politologia, diplomaţia şi psihoterapia cognitiv-comportamentală. În anul 2013 a primit Premiul Excelenţei în cadrul Galei Performanţei. Preocupările sale curente gravitează în jurul popularizării unei conceptualizări continue a patologiilor psihice și susținerea practicii bazate pe dovezi în planul serviciilor dedicate sănătății mintale.

Descrierea Conferinței

În mod tradițional trăsăturile de personalitate sunt concepute drept tipare relativ stabile manifestate în procesarea informațiilor și raportarea subiectivă a individului la contexte personale și sociale diferite de viață (APA, 2000; Briley & Tucker-Drob, 2014; Corr & Matthews, 2009). În consecință, constructele în cauză denotă nu doar felul în care un individ are tendința de a interacționa cu mediul său fizic, social și profesional, ci și predispoziția sa de a reacționa într-o manieră predictibilă față de evenimentele stresante de viață (e.g. Schacter et al., 2001; Xin et al. 2017) prin implicarea unor mecanisme de gestionare focalizate fie pe emoții, fie pe problemă.

Cercetările empirice efectuate în ultimele două decenii au arătat nu doar că anumiți factori din consacratul model Big Five al personalității umane (Costa & McCrae, 1992; Goldberg, 1993) precum Nevrotismul (Bienvenu et al., 2004; Hettema et al., 2006; Muris et al., 2004, 2005; Paulus et al., 2016) Zimbarg et al., 2016), Deschiderea către experiențe sau Extraversia (Xin et al., 2017) prezic într-o manieră satisfăcătoare dezvoltarea tulburărilor psihiatrice pe fond de stres, ci și faptul că doar o proporție extrem de redusă din populație este satisfăcută de personalitatea sa (e.g. Hudson & Roberts, 2014).

Psihoterapia și consilierea psihologică – fie ele realizate în paradigma Cognitiv-Comportamentală sau în cea Psihodinamică – au capacitatea de a (1) ameliora în mod durabil și stabil simptomele specifice tulburărilor de dispoziție sau a celor de anxietate; și (2) de a opera modificări importante în planul structural al personalității (e.g. Hudson et al., in press; Roberts et al., 2017) în direcția dorită de către client/pacient. Modificări importante, desigur, se pot produce și în afara cabinetului. Cu toate acestea, felul în care evenimentele marcante de viață ne șlefuiesc personalitatea scapă adesea din perimetrul controlului voluntar.

Ești curios să știi cât de mult ne putem schimba personalitatea și ce factori extrinseci o pot afecta? Ești curios să știi cât de stabile sunt trăsăturile noastre de personalitate de-a lungul vieții? Vino la CINETIC pe 17 martie 2019, la ora 11:00 și află toate aceste lucruri.

Organizatori:
Stanciu Marius – Cabinet Individual de Psihologie
CINETic
Choice

Participarea se face pe bază de preînscriere, completând acest FORMULAR.