Investiţii pentru viitorul dumneavoastră
Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice"
Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative – CINETic
Proiect cofinaţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională

Concert SINCRETIC

Concert SINCRETIC

17 ianuarie 2020| 19:00 | CINETic | Intrarea liberă

Violinista OLGA BERAR, actorul ADRIAN CIGLENEAN și compozitorul CONSTANTIN BASICA se întâlnesc într-un context sincretic de muzică și performance la CINETic, vineri 17 ianuarie 2020.


Olga Berar este violonistă și interpretă, absolventă a UNMB București și masterand CIT Cork School of Music, sub îndrumarea lui Adrian Petcu. Activitatea sa profesională include colaborări cu Neuen Internationalen Philarmonie Orchestra din München și Sommer Oper Bamberg European Orchestra, Wexford Opera, iar în 2014, cântă ca și solistă cu Orchestra de Cameră Radio. Din 2012, devine membru cofondator a laboratorului interdisciplinar „Citit În”, calitate în care inițiază și participă la proiecte interdisciplinare cu caracter sinestezic și de cercetare informală a poeticii senzoriale.


Adrian Ciglenean este actor și instructor artistic, deținător al Moving Academy for Performing Arts Diploma și absolvent al facultății de Arte-Actorie a Universității Spiru Haret, din București. Spectacolele care îi marchează parcursul profesional sunt “Orfeu sau cum să te dezbraci de pene” – 2005, “Shiver/The Taboo of Skin” – 2005, și “Tryptich /It is Time that Prints on Wax” – 2006. Din 2007, inițiază și coordonează proiecte de educație non-formală în cadrul Asociației Epsilon III, în 2012, inițiază laboratorul interdisciplinar „Citit În” (București/Cluj-napoca) iar în 2014, laboratorul interdisciplinar Quadro Negro (Porto). Activitatea sa prezentă este centrată pe studiul poeticii senzoriale și a conceptelor alternative de teatru interior.


Constantin Basica este un compozitor român, care trăiește în prezent în zona Golfului San Francisco și ale cărui lucrări explorează relații simbiotice între muzicieni și video. În prezent, este angajat pe postul de Coordonator de Concerte la Center for Computer Research in Music and Acoustics (CCRMA) al Universității Stanford. Portofoliul său include piese pentru instrumente solo, ansambluri de cameră, și orchestră, cu și fără medii electronice audiovizuale. Acestea au fost interpretate în Europa, America de Nord și Asia de către artiști ca Ansamblul Dal Niente, Ansamblul Liminar, Ansamblul  ELISION, Ansamblul Distractfold, Mocrep, Cvartetul JACK, Cvartetul Spektral, kallisti, RAGE Thormbones, line upon line, Retro Disco, Fresh Squeezed Opera, Séverine Ballon, Tony Arnold, Olga Berar și Karen Bentley Pollick. Lucrările sale au fost prezentate, printre altele, la Săptămâna Internațională a Muzicii Noi și Festivalul Internațional de Arte Noi InnerSound din București, Festivalul Internațional de Muzică Electroacustică din Aveiro (PT), Festivalul Internațional de Artă Video și Muzică Vizuală din Mexico City (MX) și Currents New Media Festival din Santa Fe (NM, USA). Opera sa Knot an Opera! a fost pusă în scenă de trei ori la Universitatea Stanford și Universitatea California San Diego (CA) în 2016, precum și la Baruch Performing Arts Center în New York (NY) în 2018. A primit în 2017 Premiul ICMA pentru Cea mai Bună Prezentare din Europa la International Computer Music Conference (ICMC) în Shanghai (CN) pentru interpretarea piesei sale Spune-mi ce să fac pentru vioară, dirijor, Kinect și medii audiovizuale.

Constantin a obținut un doctorat în Compozițite la Universitatea Stanford (CA, USA) sub îndrumarea profesorilor Jaroslaw Kapuscinski, Brian Ferneyhough, Mark Applebaum și Erik Ulman. Mentorii săi anteriori au fost Georg Hajdu, Manfred Stahnke, Fredrik Schwenk și Peter Michael Hamel la Universitatea de Muzică și Teatru din Hamburg (DE), unde a urmat un program de Master în Compoziție Multimedia. În timpul studiilor de licență în Compoziție și Dirijat la Universitatea Națională de Muzică București, a studiat cu Dan Dediu, Nicolae Coman, Doin Rotaru, Bogdan Vodă și Cristian Brâncuși.

În rol de educator, Constantin a predat cursuri și a organizat workshop-uri la Universitatea Stanford, Școala Superioară de Muzică din Mexico City, Școala de Vară a Conferinței Sound and Music Computing (SMC) 2016 în Hamburg, precum și la Centrul Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Inovativ Creative (CINETic) și la Colegiul Național de Muzică George Enescu din București. Constantin este co-fondator al micro-festivalului internațional interdisciplinar se8tembr10 din București.


Comentariile sunt închise.

Top